Sclavia (din latinescul medieval sclavus < slavus) desemnează condiția umană a persoanelor (sclavii) care lucrează pentru un stăpân și ce nu dispun de drepturi asupra propriei persoane. Sclavii trebuie să îndeplinească toate ordinele stăpânului de la naștere / capturare până la moarte.
In opinia mea sclavia este fenomenul ce genereaza abuzuri de diverse genuri (relatia inversa fiind si ea valabila)
In antichitate sclavia avea un capatai, adica oamenii bogati aveau nevoie de forta de munca ca sa devina si mai bogati asa ca se duceau si fie cucereau fie rapeau oameni pe care ii abuzau dupa bunul lor plac.
Asta este conceptul meu de sclavie "normala" :)
In acele timpuri NIMENI nu isi dorea sa fie sclav.
Ei bine.... 2011, conceptul s-a schimbat si multi isi doresc sa fie sclavi.
Isi doresc cu ardoare acest lucru si o fac cu sarguinta de dimineata pana seara tarziu.
Sclavii de serviciu, sunt acele persoane care muncesc de BUNA VOIE extrem de multe ore in plus, sunt total dedicate muncii si nici in maduva lor nu viseaza sa sacrifice un moment din timpul lor ptr altceva decat serviciu.
Nu confundati dedicatia cu sclavia, limita poate fi destul de greu de observat.
Un om dedicat alege sa isi petreca tot timpul liber si sa isi dea toate resursele lui pentru un anumit proiect, in care el crede si cu care se identifica. Cuvintele cheie fiind ALEGE sa o faca, si proiect IUBIT.
Un sclav alege si el sa faca acelasi lucru dar nu o face cu prea multa placere, nu iubeste proiectul respectiv, o face dintr-o frica neinteleasa.
Delimitarea nu este foarte evidenta dar ea exista.
Sa luam un personaj total anonim :) si sa ii zicem Simona :))
Simona traieste in FIECARE ZI cu frica de a intarzia la serviciu, si evident si intarzie in medie ~30 minute ( ceea ce este definit la noi in firma ca fiind accetabil, mai ales daca este recuperat dupa).
Desi nimeni, niciodata nu i-a zis nimic....se simte foarte vinovata si recupereaza 2-3 ore ptr cele 30 de minute intarziate, chiar daca nimeni nu ii cere asta.
Pauza de masa incepe la 13:01 si se termina cu sfintenie la 13:59 din aceeasi frica neinteleasa sa nu o certe cineva, Repet nimeni nu o cearta nimeni nu o arata cu degetul, ba chiar sefii ei se intorc de la masa dupa 14:30. In timpul mesei butoneaza telefonul la intervale de 2-3 minute fiind mereu foarte stresata sa nu se fi terminat timpul.
De ce persista frica asta ??? habar nu am!
Indiferent cat de bine lucreaza personajul anonim ( pe nume Simona) ea tot vinovata termina ziua. Vina asta se cumuleaza zi de zi si se strange undeva in subconstient pana cand personajul se considera inferior, bun de nimic, nedemn.
De atata vina omul incepe sa se auto-pedepseasca, munceste zeci de ore ( uneori pana la 00:00 ), nu le munceste cu placere deoarece nu simte o implinire sufleteasca atunci cand rezolva ceva, simte doar ca a mai luat o pietricica mica de pe inima, o pietricica din teancul de pacate.
Trucul asta este folosit si in religie si functioneaza perfect. Ne nastem pacatosi si cautam toata viata izbavire. Fetele se nasc si mai vinovate si vai mama lor daca intra in biserica fara capul plecat si cu batic pe el.
In fine...
Ii vad la masa in fiecare zi, discuta despre serviciu, in metrou discuta despre serviciu, seara intra de acasa si mai trimit 2-3 e-mailuri, cand sunt in vacanta trimit e-mailuri si rezolva probleme din vacanta lor scurta in loc sa stea alaturi de familie, altii exagereaza si chiar cand stau in spital tot lucreaza, ei bine din punctul meu de vedere sunt niste sclavi care nu au viata.
Nu stiu sa faca altceva si se invart in jurul aceluiasi reper.... serviciu.
Daca ar lucra la NASA sau undeva unde conteaza munca lor ptr umanitate, as mai zice dar unii au joburi ANTI umanitare asa ca nu pot sa le explic comportamentul.
Eu iubesc viata si muncesc doar ca sa am bani pentru pasiunile mele.
Apasam pe butonul de Fast Forward si ajungem la sfarsitul vietii lor cand bolnavi si consumati stau pe patul de moarte si se intreaba: ce am facut eu toata viata asta ?.. am lucrat......booooooriiiiiingggggggg, ce altceva am mai facut ?...pai nimic?..... am cam trait degeaba.
MDa si asta nu este cel mai rau lucru, mai rau este ca se auto pedepsesc traind mereu sub un jug de sclav desi nimeni nu l-a impus.
Trasatura asta obsesiva a workaholicilor duce la limitarea orizontului personal.
Cand sa afle ei ca mai exista si alceva pe lume ? cand ei petrec 101% din timp facand acelasi lucru ? cand sa ma citeasca o carte cand sa mai descopere un parc, un munte, un ceva ?.
Vizual poti sa vezi viata acestor oameni ca pe o spirala.
Cand se nasc sunt la capatul departat si pe masura ce inainteaza in varsta se tot apropie de centrul spiralei de unde nu mai ies niciodata.
O viata normala ar trebui sa arate ca un arbore si sa se duca pe mai multe cai.
De ce alegem sa facem mereu acelasi lucru cand putem sa alegem a explora un infinit de posibilitati noi ?..... I'll never know.
Oamenii din spirala sunt brain dead!
- > 
6 comments:
Ps, daca va regasiti in articol...sorry.. naspa de naspa
Primul instinct va fi sa va suparti pe mine, e ok ... go ahead ....DAR change something about your life!
Din pacate tot ceea ce ai sccris aici este adevarat si din punctul meu de vedere. Viata ar fi si mai frumoasa totusi si ne-ar indeparta un pic de sclavie si daca am muncii ceea ce ne place si ceea ce ne satisface cu adevarat pe noi insine, ca in final sa fim si remunerati pentru ceea ce oricum ne bucura pentru a dezvolta noi hobby-uri. Desi este o idee bua, mi se pare incredibil de greu de realizat, daca nu imposibila, din cauza mentalitatii de sclavi care ni se impune inca de mici copii, probabil ca proiectul venus este varianta suprema de eliberare de sub intunericul vremurilor.
Atata timp cat suntem supusi banilor, aproape toti vom ramane blocati in lanturile sclaviei moderne.
Interesant ca ai mentionat de Venus Project. Si eu sunt un mare fan al acelui concept si imi place tare mult de Jacque Fresco.
Sa te uiti zi la Zeitgeist 2
Workaholic => http://www.youtube.com/watch?v=tlFk6NIqHK0
Foarte interesant postul tau. Si pe mine ma deranjeaza oamenii care isi irosesc viata muncind in mod extrem. Si eu sunt usor workaholica cand imi place ce fac, dar probabil asta nu mai e workaholism.
Psihologia existentiala considera ca workaholism-ul este legat de o iluzie ca suntem speciali, ca tindem spre ceva care ne imbunatateste, sacrificand prezentul pentru o mica parte din viitor care ne va aduce satisfactii. Workaholic-ul avanseaza, se situeaza pe o pozitie speciala care transcende timpul, acest lucru fiind un mecanism prin care face fata angoasei de moarte( timpul trece si pentru a trai cu adevarat trebuie sa constientizeze ca viata este efemera). La workaholic, timpul nu exista. Sigur exista atunci cand are deadline-uri cand are sendinte, etc. dar nu exista ca o realitate a vietii. O astfel de viata este din pacate disfunctionala si compulsiva, chiar si atunci cand nu trebuie sa munceasca, workaholic-ul tot munceste deoarece considera ca pierde timpul si ca TREBUIE sa munceasca. De fapt, pauzele si vacantele sunt pentru ei niste surse de anxietate deoarece considera ca nu face nimic care sa il duca mai sus, sa il avanseze cumva pe aceasta linie a timpului care se scurge mult prea repede (una dintre fricile workaholicului este faptul ca nu are timp sa se dezvolte si sa urce pe scara ierarhica cand de fapt, adanc in interior, frica lui este ca nu are timp sa realizeze CEVA cu importanta si astfel se angajeaza in aceasta irosire a vietii care ii da sens ca om ). Practic, workaholicul isi inhiba angoasa de moarte prin munca extrema care inseamna ceva, prin realizari care il valideaza in raport cu ceilalti. Workaholicul nu suporta sa vada cum restul oamenilor isi “irosesc viata”. De asemenea, se mai poate vorbi de un mecanism prin care workaholicul obtine placere atunci cand este stresat si se produce adrenalina. O alta caracteristica este controlul si nevoia de control care duce apoi la atacuri de panica, depresie si insomnie( sa nu mai vorbim de relatii interpersonale defectuase).
Cei mai multi dintre workaholici sunt cei care au trebuit sa aiba responsabilitati adulte de la o varsta frageda. Au inceput sa munceasca atunci cand erau foarte tineri sau au pornit dintr-o familie a carei interactiunea se baza pe dragoste conditionata legata de munca. Astfel, copiii care au risc mare de workaholism sunt cei care au avut performante bune (nu foarte bune) din copilarie deoarece au invatat in familie acest model disfunctional de munca-rasplata pe care se bazeaza acum.
Emil Cioran despre MUNCA
Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi insisi. Munca este un blestem.
Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.
Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr- un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei.. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara.
De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza..
Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.
Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi.
Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce,ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea.
Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic.
In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara - a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara.
Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubite, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni.
Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pt a o putea lua de la cap a doua zi..
Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala.
In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabiuinta sa munceasca pentru a avea banii pt respectiva distractie.
Post a Comment